Natura a fost întotdeauna cel mai priceput inginer. Ea le-a dăruit oamenilor sticla vulcanică formată prin răcirea rapidă a lavei lichide atunci când intră în contact cu atmosfera, apa sau rocile adiacente mai reci.
Datorită durității sale, obsidianul a avut o mare importanță încă din vremuri preistorice, când a fost folosit pentru instrumentele de tăiere timpurii cu margini tăioase (cuțite, răzătoare, vârfuri de săgeți și sulițe, etc). De altfel, este posibil ca obsidianul să fi fost printre primele „mărfuri” comercializate în acele vremuri. (Poza de sus reprezintă un nucleu din obsidian, care lovit în partea de sus, mai lată, dă naștere unor lamele de rocă).
Obsidianul este parte dintr-o poveste minunată despre cum apa, gazul și oxizii pot să dea naștere unor multitudini de culori, de la negru la roșu, maro și chiar albastru sau verde, cu sau fără pete gri, verzi sau galbene, aurii sau cu aspect de fulgi de nea.
Nu este de mirare că obsidianul a fermecat oamenii, l-au transformat încă din secolul VI î.e. în statuete reprezentând zei (Teotihuacan „Locul unde omul devine Zeu”, Mexic). În perioada romană, obsidianul a fost folosit la fabricarea mozaicurilor și a obiectelor decorative precum oglinzile. Fascinația există și azi, obsidianul fiind utilizat pentru confecționarea obiectelor de artă și a pietrelor semiprețioase, unii oameni confecționând chiar și amulete aducătoare de noroc și înțelepciune.
Pe lângă obsidianul monocolor, există varietățile cu așa numiții fulgi de nea. Aceștia nu sunt altceva decât rezultatul „cristalizării“ sticlei. Exemplare din acest tip de obsidian sunt folosite pentru bijuterii sau ca pietre ornamentale. (În fotografiile de mai jos – exemplare de obsidian negru neșlefuit, respectiv obsidian fulg de nea șlefuit.)
Sursă: Muzeul Judeţean Mureş







