La început a fost nisipul și focul, mai apoi întâmplări care au produs în mintea omului antic mici sclipiri de geniu care au condus la descoperirea sticlei și la ceea ce este, astăzi, industria de profil.
Un moment important în evoluția sticlei a fost începutul secolului I e.n., când un meșter roman a inventat țeava de fier, lungă și subțire, prevăzută la un capăt cu o mică umflătură, iar în celălalt capăt cu o prelungire din lemn prin care se sufla aerul. Așa a apărut metoda de suflare a sticlei care a fost utilizată o perioadă lungă de timp.
Cu trecerea timpului, și odată cu evoluția și modernizarea omenirii, procedeele de fabricare a sticlei au trecut de la fasonarea manuală la cea semiautomată, respectiv în epoca modernă la automatizarea totală.
Fasonarea prin suflare, manuală sau automatizată, este încă larg răspândită în practică, deoarece este singura metodă care permite obținerea unor obiecte din sticlă goale în interior, cu gât îngust și pereți subțiri.
Automatizarea fasonării sticlăriei a fost condiționată de rezolvarea automatizării alimentării mașinilor de fasonat, operație extrem de importantă de care depinde în mare măsură productivitatea și calitatea produselor de ambalaj. În prezent, sistemul de alimentare cel mai des utilizat la mașinile automate de fasonare a sticlăriei de ambalaj este cel prin alimentarea cu picături.
Dezvoltarea domeniului de fabricare a sticlei este un proces continuu, aflat în strânsă conexiune cu necesitățile și preocupările noastre cotidiene. Este o certitudine că, astăzi, sticla a devenit un simbol al societății moderne.
Aceste dezvoltări de tehnologii permit obținerea în masă a produselor din sticlă și respectiv standardizarea lor, procese ce garantează calitatea superioară a produselor. Sticlele produse astfel pot fi utilizate nu numai în farmacii, dar și în industria farmaceutică și alimentară, unde standardizarea permite utilizarea unor mașini de umplere de mare viteză.
În fotografia de mai sus, în rândul din față avem așezate sticle de farmacie fabricate la începutul secolului XX (prin fasonare manuală utilizând matrici individuale), iar în rândul din spate două sticle rotunde obținute prin metoda fasonării automate (mijlocul sec. XX).
