De la verdele sticlelor de vin și bere, până la roșul, galbenul și verdele semafoarelor, sticla colorată își face simțită prezența în viața noastră de zi cu zi. Originea acestor culori nu este ceva la care să ne gândim adesea, însă o serie de elemente diferite sunt responsabile pentru acele reflexii albastre, galbene, verzi, violet, care ne încântă când privim îndelung un vitraliu.
Metodele de obținere ale acestor culori sunt numeroase și de cele mai multe ori presupun introducerea unor oxizi metalici, coloranți moleculari sau coloidali în topitură, în timpul procesului de fabricație. Astfel, cu ajutorul oxidului de cobalt obținem vestitul „albastru de cobalt”, particulele de aur sunt responsabile pentru frumosul „roșu-rubiniu”, „albastrul egiptean” se datorează cuprului, iar sticla de un galben fluorescent are în compoziție oxid de uraniu.
Sticla colorată este adesea folosită în scopuri decorative, însă utilitatea ei depășește limitele esteticului. Astfel, o regăsim în semnalizările luminoase din industria transporturilor, în sticlele de bere sau drept filtru în componența unor aparate optice sau de analiză. În industria farmaceutică are scopul de a proteja anumite substanțe sau medicamente de razele UV.
În farmaciile vechi, sticlele colorate erau folosite pentru utilitatea lor de a filtra lumina, dar și în scop estetic. În zilele noastre aceste sticle minunate se utilizează aproape exclusiv în scop estetic sau, deseori, le regăsim doar în muzee.
În timp a avut loc o „simplificare“ a cartușelor de inscripționare. La cele provenind de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, încă se foloseau modele rococo, neo-rococo sau Art Nouveau.
