Februarie

Romanii au preluat de la egipteni tehnologia producerii sticlei, dar au perfecționat spectaculos tehnologia inițială. Această tehnologie nouă a fost posibilă datorită cuptoarelor avansate ale romanilor, care permiteau atingerea unor temperaturi mai înalte. Sticla romană comună, de culoare verzuie (opacă) a început să fie folosită tot mai mult, pentru cupe și pocale, vase de apă, ulei, vin, parfum, dar și pentru biberoane și alte obiecte practice.

Sticla romană scumpă era obținută din nisipuri albe, foarte pure, fiind incoloră și translucidă (dar încă nu transparentă!). Era folosită pentru veselă, bibelouri, podoabe și ornamente prețioase. Alături de aceste culori fundamentale, meșterii romani au realizat nenumărate alte varietăți de sticlă, de la cele ce păreau a fi pietre prețioase (smarald, safir, opal, peruzea, rubin) până la cele care imitau lemnul sau fructele (ca formă și culoare).

Sticla unguentarium este printre primele tipuri de sticlă obținute prin tehnica suflării. Vasele unguentarium aveau de obicei formă bulbară, gât îngust tubular și nu aveau mânere. Piese importante de tip unguentarium au fost descoperite în situri arheologice din județul Tulcea.

(Pozele exemplifică diverse obiecte ornamentale din epoca romană, fabricate din sticlă, respectiv o reproducere 3D a bazei unui gât de sticlă tip unguentarium.)